2 noiembrie: „Moşii de toamnă” în Maramureș

Este perioada în care ne aducem aminte de cei care au plecat dintre noi. Este perioada Luminațiilor, acele zile speciale în care creștinii așează flori și candele pe locurile de veci ale celor adormiți.
În prima sâmbătă din luna noiembrie a fiecărui an – anul acesta, în data de 2, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută în tradiţia românească şi ca „Moşii de toamnă”. Astfel, mâine, 2 noiembrie 2024, în toate bisericile, după Sfânta Liturghie, se va oficia și Parastasul de obște pentru cei trecuţi la Domnul.
Moșii de toamnă reprezintă una dintre cele mai importante sărbători dedicate pomenirii celor adormiți, din neam în neam, având o semnificație profundă în tradiția ortodoxă. În Transilvania au loc „Luminațiile”, zile speciale în care creștinii pregătesc în mod deosebit cimitirele, cu ocazia pomenirii celor adormiți, când florile şi lumânările aprinse nu lipsesc de pe nici un mormânt. Chiar dacă este o tradiție împrumutată, este de apreciat faptul că îi cinstim pe cei care au trecut în lumea de „dincolo”, ne rugăm pentru ei și îi pomenim în rugăciunile noastre. În strânsă legătură cu pomenirea celor adormiți este și oficierea slujbei de prohodire care se oficiază la capela mortuară sau capela de cimitir, notează Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.
Încă din anul 2021, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a subliniat faptul că „depunerea celor adormiți la capela de cimitir și păstrarea în condițiile cerute de legislația și rânduielile bisericești în vigoare este totodată și o formă de respect față de cei plecați la Domnul” și că „trupurile celor adormiți sunt oseminte cu un mare grad de sacralitate, datorită credinței creștine trăită, a participării la viața Bisericii, a împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului, fapt pentru care și cimitirele sunt socotite locuri sacre, iar profanarea mormintelor intră sub incidența legii”. Așa a luat „naștere” Proiectul Eparhial intitulat „Nicio comunitate parohială fără capelă mortuară”, în care tot mai multe parohii din Eparhie, de cele mai multe ori în parteneriat cu autoritățile locale, doresc să construiască capele mortuare sau capele de cimitir.
Reprezentanții Epoiscopiei amintesc faptul că în contextul Anului comemorativ 2021 – al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor -, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a organizat proiectul intitulat „Cimitirul parohial – spațiu sacru, loc al odihnei și comuniunii celor adormiți întru Domnul”, unde parohiile au trimis fotografii deosebite cu cimitirele aflate în subordine. „Vă îndemnăm să îi pomeniți pe toți cei dragi dar și pe cei pe care nu are cine să îi pomenească, iar dacă din motive obiective nu putem fi prezenți la biserică sau la slujbele de pomenire, atunci să rugăm pe cineva apropiat, o rudă, un prieten, un vecin, pentru a duce Pomelnicul nostru la Sfântul Altar și să aprindă măcar o lumănare în numele celor adormiți. Dumnezeu să îi odihnească pe toți cei adormiți dintre neamurile noastre, strămoși, moși, părinți, frați, surori și pe cei dintr-o rudenie cu noi, pe fiecare după numele său, în Împărăția Sa cea veșnică!”, arată Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.