Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

24 avansări în grad la IPJ Maramureș cu ocazia Zilei României

24 avansări în grad la IPJ Maramureș cu ocazia Zilei României

Ziua de 1 Decembrie a fost marcată vineri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș în cadrul unei ședințe festive.

Alături de poliţişti, la eveniment a fost prezentă şi doamna doctor Klara Gușeth, șeful Serviciului Judeţean Maramureş al Arhivelor Naţionale. Şedinţa festivă a debutat cu intonarea Imnului de stat al României.

Pentru că meritele excepţionale în activitatea profesională sunt recunoscute şi răsplătite, festivitatea a continuat cu avansarea a 24 de poliţişti. Cei 9 ofiţeri şi 15 agenţi, avansaţi în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, au fost apreciaţi pentru modul în care au înţeles să-şi îndeplinească atribuţiile profesional, şi mai ales pentru modul de a fi ca poliţişti şi ca oameni. Alți patru polițiști agenți și ofițeri de poliție încadrați la I.P.J. Maramureș au fost recompensați cu mulțumiri scrise, pentru rezultate deosebite, iar alți șapte felicitați pentru activitatea desfășurată, arată reprezentanții instituției maramureșene.

Cu acest prilej, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș a mulțumit polițiștilor, exprimându-și aprecierile şi mulţumirile faţă de munca şi reuşitele poliţiştilor maramureşeni: „Prin fiecare misiune îndeplinită continuăm să clădim încredere și să demonstrăm că sprijinul oferit unul celuilalt, mai ales în momente de cumpănă, reprezintă de fapt spiritul echipei și succesul. Uneori un gest pe care noi îl considerăm firesc, poate fi esențial pentru cetățean. Să nu uităm să fim oameni, înainte de toate! În această zi cu semnificație aleasă, să ne reamintim de idealurile care au dus la realizarea Marii Uniri: unitate, cinste, solidaritate, încredere și respectarea jurământului față de țară”, a precizat domnul comisar șef de poliție Daniel Ovidiu Cătană.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire