Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

300 DE SANCŢIUNI APLICATE ÎN CADRUL ACŢIUNII DESFĂȘURATĂ DE POLIŢIŞTI PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE SIGURANȚĂ ÎN RÂNDUL PIETONILOR

300 DE SANCŢIUNI APLICATE ÎN CADRUL ACŢIUNII DESFĂȘURATĂ DE POLIŢIŞTI PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE SIGURANȚĂ ÎN RÂNDUL PIETONILOR

Polițiștii maramureşeni au desfășurat, în perioada 24-30 martie, o acțiune pe drumurile publice din judeţ, care a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere generate de abaterile săvârșite de pietoni, ca urmare a traversării prin locuri nepermise de lege.

La această activitate, desfășurată pe o perioadă de șapte zile, a fost angrenat un număr sporit de polițiști, aceștia acționând în zonele cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, pe baza datelor statistice analizate.

Acțiunea a fost organizată în contextul în care, la nivel național, de la începutul anului și până în prezent, indisciplina pietonilor a fost principala cauză a accidentelor rutiere.

Deși scopul principal al acțiunii polițiștilor a fost acela de conștientizare a pietonilor, atât din mediul rural, cât și din cel urban, asupra pericolelor la care se expun prin traversarea prin locuri nepermise, fapt ce crește riscul de accidente rutiere, în urma activităților desfășurate, aceștia au identificat mai mulţi pietoni, care au fost surprinși traversând neregulamentar și care, prin comportamentul lor, s-au expus riscului de a deveni victime ale accidentelor rutiere.

Astfel, au fost aplicate 300 de sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.

Facem precizarea că poliţiştii maramureşeni vor continua să desfășoare acțiuni de conștientizare și responsabilizare a participanților la trafic și în perioada următoare, întrucât scopul principal este acela de a proteja viața și de a reduce numărul de accidente rutiere.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire