Poliţiştii maramureşeni acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere. Prezenţa lor în trafic a contribuit la creşterea siguranţei rutiere, astfel că pe parcursul zilei de ieri nu s-au produs evenimente rutiere soldate cu victime.
Ieri, 31 mai, între orele 07.00 – 21.00, poliţiştii Biroului Rutier au fost prezenţi în trafic, pe principalele artere de circulaţie, pentru prevenirea şi combaterea unor evenimente rutiere nedorite. Acţiunile poliţiştilor s-au axat în principal pe constatarea şi sancţionarea abaterilor privind folosirea centurii de siguranţă de către cei care se deplasează cu autovehicule pe drumurile publice, folosirea sistemului hands – free de către conducătorii auto care vorbesc la telefonul mobil în timp ce conduc, respectarea regulilor care se impun la trecerile la nivel cu cale ferată şi respectarea normelor tehnice ale autovehiculelor cu care se deplasează.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat 50 de contravenţii. Şoferii care s-au abătut de la respectarea normelor rutiere în vigoare au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de peste 17 000 de lei.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut opt permise de conducere, cele mai multe pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu cale ferată, şi au retras tot atâtea certificate de înmatriculare.
Foto: Arhiva























