Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

34 DE PERCHEZIȚII DOMICILIARE PENTRU DEȚINERE ILEGALĂ DE ARME ȘI MUNIȚIE

34 DE PERCHEZIȚII DOMICILIARE PENTRU DEȚINERE ILEGALĂ DE ARME ȘI MUNIȚIE

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 5 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare - Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

 De asemenea, în perioada 14 mai - 5 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare - Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare și Carei, au pus în executare alte 32 mandate de percheziție domiciliară, emise în cadrul a trei dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, având ca mod de operare procurarea, de către persoane fizice neautorizate, de arme și muniții prin intermediul unor platforme online.

 În urma punerii în executare a celor 34 mandate de percheziție domiciliară, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 17 arme neletale cu aer comprimat, cantitatea de 10.002 bucăți proiectile alice din plumb de diferite calibre, precum și 79 de bucăți muniție letală deținută ilegal.

 Activitățile operative întreprinse sunt componenta unui efort mai amplu conex Planului național de acțiune pentru depistarea unor deținători ilegali de arme și pentru prevenirea producerii unor evenimente negative la regimul armelor și al munițiilor.

Deținerea ilegală de arme reprezintă un risc major, cu potențial de a afecta ordinea publică, precum și integritatea fizică a cetățenilor.

Este esențial ca fiecare cetățean să fie conștient de responsabilitatea legală și morală, care derivă din manipularea și deținerea armelor în afara normelor legale, precum și de consecințele asociate unor astfel de fapte.

 Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul mai multor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire