[caption id="attachment_317677" align="aligncenter" width="753"] Imagine sugestiva[/caption]
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au desfășurat, în cursul zilei de 9 aprilie, o acțiune amplă pentru creșterea siguranței rutiere, vizând în special indisciplina pietonilor.
Timp de patru ore, oamenii legii au acționat în teren pentru combaterea traversărilor neregulamentare, una dintre principalele cauze generatoare de accidente grave. Mesajul autorităților este clar: un gest făcut în grabă, într-un loc nepermis, poate avea consecințe ireversibile.
În urma controalelor, polițiștii au aplicat nu mai puțin de 42 de sancțiuni contravenționale, dintre care 19 au vizat pietonii surprinși traversând neregulamentar.
Acțiunea nu i-a ocolit nici pe șoferi. Două permise de conducere au fost reținute în cazul unor conducători auto care reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. De asemenea, certificatul de înmatriculare al unui autoturism a fost retras până la remedierea problemelor constatate.
Valoarea totală a amenzilor aplicate depășește 10.000 de lei.
Reprezentanții poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în încercarea de a preveni accidentele și de a responsabiliza atât pietonii, cât și conducătorii auto.























