Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

5.000 pachete cu țigări de contrabandă, confiscate la frontiera de nord

5.000 pachete cu țigări de contrabandă, confiscate la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, la frontiera verde, 5.000 pachete cu ţigări, în valoare de 58.500 lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă.

Ieri, 20 mai a.c., polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, jud. Suceava, au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 00.10, colegii noștri au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Ulma, mai multe persoane, care se deplasau dinspre frontiera de stat către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru interceptarea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit, întorcându-se pe teritoriul ucrainean.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și cercetare a zonei.

La fața locului au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 5.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 58.500 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire