DOLIU MARE. UNUL DINTRE CEI MAI MARI ARTISTI AI ROMANIEI. ULTIMA ORA!!!

melania_ursu_28630800Melania Ursu a fost decorată cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler în 2002.
Melania Ursu, actriță premiată de Uniter pentru întreaga activitate în 2012, a murit la 75 de ani. Melania Ursu era angajată a Teatrului Național Cluj din 1979. Melania Ursu s-a născut în 16 iunie, la Sibiu, și a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti, promoţia 1961. Conform apropiaților actriței, aceasta a murit luni, în urma unor probleme de sănătate.

În perioada 1968-1970 a fost profesor de actorie la Liceul de coregrafie Cluj, apoi în 1976-1978 a fost profesor asociat la catedra de arta actorului – Institutul de teatru Tg.Mureș. A continuat în perioada 1988-1991 ca profesor asociat la cursurile de actorie, mișcare scenică, machiaj, Secția canto la Conservatorul „Gh. Dima”.

A mai lucrat la Teatrul Național Târgu Mureș, între 1977 și 1979, iar din 1979 este angajată a Teatrului Național Cluj. La Cluj a jucat în piese precum „Dansul morții”, „Bolnavul închipuit”, „Gaițele”, „Un caz clinic”, „Hamlet”, „O noapte furtunoasă”, „Logodnicele aterizează la Paris” sau „Hecuba”.

Printre premiile câștigate de Melania Ursu se numără Premiul revistei Flacăra, pentru „căldura cu care a dat viaţă unor personaje de neuitat”, 1985, Premiul I de interpretare pentru rolul Alexandra din TRAVESTI de Aurel Baranga 1987, Premiul I de interpretare pentru rolul Ea din CERUL ÎNSTELAT DEASUPRA NOASTRĂ de Ecaterina Oproiu la Festivalul Naţional de Teatru „Cîntarea României“ 1985 și Premiul de interpretare feminină pentru rolul din PASĂREA SHAKESPEARE de D. R. Popescu, la Festivalul de artă teatrală, Iaşi ed. I, 1975. De asemenea a mai primit Ordinul „Meritul cultural“ cl. IV, 1969 și Medalia „Meritul cultural“ cl. I, 1967.

Toate piesele de teatru în care a jucat Melania Ursu și premiile câștigate de aceasta se găsesc pe pagina Teatrului Național Cluj.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.