CS Rapid USL Metrou București- HCM Baia Mare mâine, 28 ianuarie, începând cu ora 16.45

12631316_1285741434776059_1741667151108295591_nHCM Baia Mare va juca mâine, 28 ianuarie, începând cu ora 16.45, în deplasare la CS Rapid USL Metrou București, o partidă care va deschide a 17-a etapă din Liga Naţională. Se vor afla față în față cel mai prolific sistem ofensiv din campionatul României (515 goluri a înscris până acum HCM Baia Mare) și cea mai fargilă apărare (522 goluri primite de gruparea din capitală).

Băimărencele au învins cu 35-27 (14-9) HC Alba Sebeş pe propriul teren în etapa precedentă, în timp ce adversarele lor de mâine au pierdut cu 26-34 (15-17) partida de la CSM Bucureşti. “Adversara noastră de mâine are handbaliste de viteză pe care nu le poți contracara decât cu tenacitate, evitând să le oferi mingi. Sper să nu avem în compania lor un meci la fel de greu precum l-a avut CSM-ul…”, a declarat antrenorul HCM-ului.

Cu un total de 45 de puncte, HCM se menţine pe locul 2 în clasament, la trei puncte în urma campioanei României, CSM București. CS Rapid USL Metrou Bucuresti nu a reuşit decât două victorii în acest sezon, cele şase puncte plasând echipa din capitală pe locul 13. Şi dacă HCM are cel mai puternic atac din Liga Naţională (515 goluri înscrise), CS Rapid USL Metrou Bucuresti are cea mai vulnerabilă apărare (522 goluri primite).

În tur, meciul dintre cele două grupări s-a terminat previzibil cu victoria băimărencelor, la scorul de 36-25 (16-13). Lois Abbingh pentru gazde şi Mihaela Popa pentru gruparea oaspete, fiecare cu câte şapte goluri, au fost principalele marcatoare.

Revenind la jocul din retur, acesta va avea loc mâine, în sala Rapid, începând cu ora 16.45. Meciul va fi transmis în direct de DigiSport. Nemţenii Ionuţ Tudor Ifrim şi Ovidiu Alex Ilisei vor arbitra meciul, în timp ce observator din partea Federaţiei Române de Handbal va fi Iulian Enache din Braşov.

foto:Adi Brumar

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.