Panică pentru locuitorii din Baia Mare! Adolescenţi găsiţi leşinaţi. Martorii spun că au consumat droguri VIDEO

Panică pentru locuitorii din Baia Mare! Adolescenţi găsiţi leşinaţi. Martorii spun că au consumat droguri VIDEO

Doi adolescenţi au fost găsiţi leşinaţi într-un parc din oraşul Baia Mare. Alarmaţi, martorii au sunat la 112. Ulterior, cei doi şi-au revenit dar, când au aflat că a fost chemată Salvarea, au fugit. Oamenii spun că tinerii consumaseră droguri.

Oamenii i-au văzut pe cei doi tineri cum zăceau la pământ şi păreau a avea spasme. Imediat, au sunat la 112.

„Unul dintre ei era căzut aici, celălalt în mijlocul părculețului de joacă. Dădeau din picioare, parcă aveau spasme. Apoi ăsta s-a ridicat și a fugit încolo, celălalt în cealaltă parte, către spital. Nu erau băuți, că nu miroseau. Eu cred că erau drogați. Unul a vomitat acolo și a apoi a plecat”, a povestit un locatar din zonă.

La fața locului a venit un echipaj SMURD, care însă nu a mai găsit cele două persoane căzute în parcul de joacă. Locatarii blocurilor din zonă spun că la un moment dat adolescenții în vârstă de aproximativ 16-17 ani s-au ridicat și când au auzit că vin echipajele medicale au fugit, scrie actualmm.

„Eu eram în apartament și am auzit urlete. Am ieșit și l-am văzut pe unul dintre tineri căzând pe o mașină apoi a fugit. Celălalt era căzut în parc și dădea din picioare. S-a ridicat și a fugit spre spital. Nu era beat, că nu mergea împleticit. Drogați erau. Nu erau oameni ai străzii sau copii de romi. Erau tineri îmbrăcați bine”, a povestit un alt locatar din zonă.

Oamenii bănuiesc că cei doi tineri erau drogaţi. În plus, locatarii se plâng că, de câteva săptămâni, în zonă se vinde un nou drog, care le provoacă astfel de stări consumatorilor.

sursa:rtv.net

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.