Tupeu frate, nu gluma ! A condus un autoturism folosindu-se de un permis fals ce avea datele de identificare ale fratelui său

politie-amenda-radar-2A condus un autoturism folosindu-se de un permis fals ce avea datele de identificare ale  fratelui său

Deşi nu deţine permis de conducere, un bărbat din Finteuşu Mic circula nestingherit folosindu-se de un permis fals, ce avea datele de identificare ale fratelui său. El a fost depistat de poliţişti şi este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de fals, uz de fals şi conducere fără permis.

În timp ce acţionau pentru supravegherea şi controlul traficului rutier pe DN 1C, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe raza localităţii Recea. Bărbatul aflat la volan a prezentat poliţiştilor actul său de identitate şi un permis emis pe numele unei alte persoane.

În urma examinării permisului de conducere, poliţiştii au constatat că acesta nu este prevăzut cu elementele de securitate necesare permiselor de conducere valabile. Astfel, s-a constatat că permisul prezentat poliţiştilor era unul fals şi conţinea datele de identificare ale fratelui persoanei în cauză, care de altfel, este deţinător legal de permis.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, fals şi uz de fals.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.