Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

60 de autoturisme, verificate de polițiștii din Șomcuta Mare. La ce sumă se ridică valoarea amenzilor aplicate?

60 de autoturisme, verificate de polițiștii din Șomcuta Mare. La ce sumă se ridică valoarea amenzilor aplicate?

În noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii din Șomcuta Mare Mare și ai posturilor de poliție arondate au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație și depistarea conducătorilor auto care ar putea pune în pericol siguranța pe drumurile publice. Astfel, polițiștii au urmărit identificarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care urcă la volan și conduc în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor psihoactive.

Au fost oprite 60 de autoturisme, fiind legitimate 65 de persoane. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare de aproximativ 6000 de lei.

Totodată, a fost reținut un permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

Polițiștii vor continua acțiunile pentru păstrarea unui climat de ordine și siguranță pe drumurile publice și în cursul săptămânii care tocmai a început. Conduceți preventiv, cu viteză legală, fără a efectua manevre care ar putea provoca accidente rutiere și rănirea pasagerilor. De asemenea, rugăm pietonii și biciliștii să manifeste atenție sporită.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire