Rezultate de excepție obţinute de „Rus Team” la Campionatul Naţional de Dans Sportiv 2016!

12026589_1112352862131053_467970498_nDans, muzică de calitate, valuri de materiale vibrante, eleganţă, emoţii şi veselie, sunt elementele care au dominat Sala Polivalentă din București în perioada 4-6 martie, unde s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Dans Sportiv 2016, Dance All Stars; eveniment organizat de Clubul de Dans Sportiv Contesina București, în colaborare cu Federația Română de Dans Sportiv, cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului.

La eveniment au participat peste 500 de perechi, printre care medaliați la campionatele mondiale și europene, oferind un spectacol de neuitat, gustat de publicul prezent, prestaţiile fiind răsplătite cu aplauze furtunoase.

În cadrul acestor competiţii, judeţul Maramureş a fost reprezentat prin Clubul de dans sportiv Rus Team din Baia Mare, singurii dintre dansatorii maramureseni care au fost prezenti in finala campionatului national, înregistrând rezultate deosebite, în pofida nivelului înalt la care s-a concurat.

Clasamentul fiind următorul:

  • Rednic Paul Ionut şi Lucaciu Roxana – CN Standard 16-18 ani, loc 1;
  • Kiss Bertalan Cristian şi Illyes Dalma Maria – CN Standard Seniori, loc 2;
  • Kiss Bertalan Cristian şi Illyes Dalma Maria – CN Latino Seniori, loc 6.
  • Rusu Alex şi Rusu Maya – CN Standard 10-11 ani, loc 5;
  • Rusu Alex şi Rusu Maya – CN Latino 10-11 ani, poziţia a 7-a;
  • Campean Lukas şi Robu Raluca Ioana – CN Standard 12-13 ani, loc 7;
  • Campean Lukas şi Robu Raluca Ioana – CN Latino 12-13 ani, loc 27-28;

Nu constituie deloc o surpriză titlul de campioni naționali la categoria Youth Standard, obținut de perechea formată din Rednic Paul şi Lucaciu Roxana, aflați în continuare pe prima poziție în ranking list-ul mondial, la aceeași categorie.

Perechea Kiss Bertalan Cristian – Illyes Dalma Maria a obținut titlul de vicecampioni la categoria Seniori Standard și poziția 6 la categoria  Seniori Latino, rezultat al muncii și a pasiunii necontenite de care dau dovadă.

Rezultate de excepție au fost obţinute şi de perechea Rusu Alex – Rusu Maya, calificându-se în finalele categoriei de vârstă 10-11 ani, atât la standard cât şi latino, ajungând pe poziţiile 5, respectiv 7.

Și nu în ultimul rând, menționăm rezultatele obținute de perechea Campean Lukas şi Robu Raluca Ioana, loc 7 și loc 27-28, la categoriile stanadard, repectiv latino, grupa de vârstă 12-13 ani.

Felicitări perechilor! Felicitări domnului antrenor Rusu Alexandru! Felicitări clubului de dans sportiv Rus Team! Felicitări Baia Mare!

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.