7 August – zi plină pentru poliţiştii rutieri maramureşeni

Poliţiştii rutieri maramureşeni efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care, ieri, 7 august, pe drumurile publice din judeţ, s-au produs şase evenimente rutiere. Două persoane au rămas internate în spital sub supraveghere medicală. 

Un prim eveniment rutier s-a produs la ora 10.40, în localitatea Ardusat. O tânără de 18 ani care conducea un autoturism spre Satu Mare, pe un sector de drum în aliniament, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului conducătoarea auto a fost rănită uşor, nefiind internată în spital. Celor doi conducători auto le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

La 10.50, pe strada Victoriei din municipiul Baia Mare, trei autoturisme au intrat în coliziune faţă-spate, pe fondul nepăstrării unei distanţe de siguranţă de către conducătorul maşinii din spate, un tânăr de 28 de ani din Şişeşti. În urma impactului două persoane au fost rănite uşor: conducătoarea autoturismului din mijloc şi o pasageră din ultimul autoturism. Toţi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în toate cazurile.

În timp ce conducea un autoturism dinspre Recea spre Baia Mare, un bărbat de 41 de ani din Satulung nu a păstrat distanţa de siguranţă faţă de autoturismul care circula în faţa sa şi a intrat în coliziune cu acesta. Tânăra de 23 de ani aflată la volanul maşinii lovite a fost transportată la spital şi a rămas internată pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

La ora 17,10 un pieton care traversa strada Grănicerilor pe trecerea pentru pietoni a fost surprins şi accidentat de un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani din Groşii Ţibleşului. Victima, un băimărean de 43 de ani, a suferit leziuni care au necesitat internarea. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Tot ieri, la ora 18.10, poliţia din Săliştea de Sus a fost sesizată despre faptul că pe DN 17C, în Săcel, a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea uşoară a două persoane. O femeie de 37 de ani din Cluj Napoca, care conducea un autoturism pe direcţia Săcel – Dealu Ştefăniţei, s-a angajat în depăşirea unui autoturism care staţiona pe partea dreaptă fără a se asigura şi a intrat în coliziune cu un autotractor care venea din sens opus. În urma impactului s-a produs o explozie la roata autotractorului iar conducătorul acestuia, un tânăr de 24 de ani din judeţul Mureş, a pierdut controlul volanului astfel că întreg ansamblul a fost proiectat în afara părţii carosabile. S-a oprit după ce a distrus porţile de acces şi gardurile a patru imobile.

Ambii conducători auto au suferit leziuni şi au fost transportaţi la spitalul din Vişeu de Sus pentru acordarea de îngrijiri medicale. Niciunul nu a necesitat internarea. De asemenea, niciunul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Ultimul eveniment rutier de ieri, s-a înregistrat la ora 21.35 pe strada Rândunelelor din Vişeu de Sus. Un proaspăt posesor de permis de conducere, de loc din Moisei, a efectuat un viraj la stânga şi a intrat în coliziune cu un autoturism  condus în aceeaşi direcţie de un tânăr de 22 de ani, dar se angajase în depăşire încălcând marcajul longitudinal continuu. În urma coliziunii dintre cele două autoturisme, o minoră în vârsta de 13 ani, pasageră în autoturismul care a virat la stânga, a fost rănită uşor.

Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

În toate cazurile poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor propune măsuri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.