Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

80 familii ajutate de Paşti în Parohia „Nașterea Domnului” din Baia Mare

80 familii ajutate de Paşti în Parohia „Nașterea Domnului” din Baia Mare

Ca în fiecare an, de sfintele sărbători pascale, biserica „Nașterea Domnului” din Baia Mare vine în ajutorul celor aflați în nevoie. În Miercurea Mare, 4 aprilie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în cadrul acțiunii social-filantropice „Sărbători pascale îmbelșugate”, ediția a VIII-a, la biserica băimăreană s-au adunat consilierii parohiali, femeile din cadrul Comitetului de femei și alți credincioși cu inimă bună, care, în frunte cu părintele paroh dr. Vasile Augustin, au pregătit și, apoi, distribuit 80 pachete cu alimente, în valoare de 80 lei fiecare, familiilor din cuprinsul parohiei aflate în impas financiar.

„Anul acesta, credincioșii parohiei noastre au fost mai darnici decât la edițiile trecute. În fiecare coș pascal distribuit nevoiaşilor au fost așezate, pe lângă făină, zahăr, ulei, orez și conserve, câte un jambon, un cașcaval, paste făinoase și o păscuță, care să facă mai îmbelșugată masa celor 80 familii nevoiașe din parohia noastră și împrejurimi. Bucuria Învierii Domnului se manifestă și prin ajutorul social-filantropic, pentru că prin mâna întinsă celui aflat în nevoi Îl lăsăm pe Iisus să intre în inimile noastre”, a precizat pr. dr. Vasile Augustin, paroh și Vicar Eparhial Administrativ al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

Bunurile alimentare gestionate la biserică au fost donate, încă de la începutul postului, de către comunitatea de credincioși a lăcașului de cult, care a înțeles pe deplin că toată învățătura dumnezeiască a Bisericii stă în iubirea de Dumnezeu și în iubirea aproapelui. O iubire ce presupune determinare, sacrificiu și consecvență, dar care izvorăște pace, împlinire și fericire nemăsurate, atât de rar întâlnite în ziua de astăzi.

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire