Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

9 luni de închisoare pentru un bărbat din Coruia. Ce a făcut pentru a-și pierde libertatea?

9 luni de închisoare pentru un bărbat din Coruia. Ce a făcut pentru a-și pierde libertatea?

          Ieri, 23 mai, la ora 19.20, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși au procedat la executarea unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Baia Mare pe numele unui bărbat de 32 de ani din Coruia.

Acesta este condamnat la 9 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Totodată, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Maramureș pe numele unui bărbat de 36 de ani din comuna Oncești.

Acesta este condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare în regim de detenţie pentru săvârșirea infracțiunilor de schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinației fondurilor obținute din bugetul general al fondurilor europene, fals, uz de fals și delapidare.

Ambii bărbați au fost identificați și depuși la Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire