Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

90 de misiuni pentru jandarmii maramureșeni cu ocazia sărbătorilor pascale

90 de misiuni pentru jandarmii maramureșeni cu ocazia sărbătorilor pascale

Minivacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale s-a desfășurat în condiții normale, fără a fi înregistrate situații deosebite în județul Maramureș.

În această perioadă, aproximativ 300 de jandarmi au fost prezenți în stradă executând aproape 90 de misiuni de asigurare a ordinii și liniștii publice, atât independent cât și în cooperare cu celelalte instituții ale Ministetului Afacerilor Interne.

Aproximativ 50 de jandarmi montani au fost prezenți în zona de competenţă, în stațiunile turistice și pe traseele montane pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru sprijinirea persoanelor aflate în nevoie.

În cadrul misiunilor executate în această perioadă, au fost legitimate aproximativ 67 de persoane și s-au aplicat peste 20 de sancțiuni însumând mai bine de 2300 lei.

Majoritatea sancțiunilor s-au aplicat pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, cerșetorie, consum de alcool în locuri nepermise și adresarea de injurii sau expresii jignitoare.

De asemenea, a fost înregistrat 2 apeluri prin numărul unic de urgenţă 112.

Jandarmeria Maramureș mulțumește tuturor cetățenilor care au ales să participe responsabil la evenimentele publice din această perioadă, încurajandu-i să ne solicite sprijinul ori de câte ori este nevoie.

Vă dorim o săptămână liniștită!

Publicitate
Drevos Professional
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Banner-lunguiet-4
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Comentarii

Fii primul care comentează la acest articol.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi publicat după aprobare.

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire