Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

A ajuns în arestul poliției, după o urmărire în trafic

A ajuns în arestul poliției, după o urmărire în trafic

Un tânăr de 23 de ani din Bârsana a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru  săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Tânărul a fost urmărit în trafic la finele săptămânii trecute de către polițiștii Secției 5 Ocna Șogatag. În timp ce efectuau serviciul de patrulare, pe D.J.186 în localitatea Năneşti, în dreptul şcolii din localitate, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea. S-a procedat la urmărirea acestuia înspre localitatea Onceşti, împrejurare în care, la ieşirea din localitatea Năneşti, la intersecția cu drumul comunal ,,Drumul Bătrân,, conducătorul autoturismului a încercat să pătrundă pe acel drum dar, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a derapat și a intrat cu partea din față a autoturismului  în şanţ. În urma impactului, a rezultat doar avarierea autoturismului și nu au existat victime.

Conducătorul auto a fost identificat fiind un tânăr de 23 ani din Bârsana și întrucât acesta emana halena alcoolica, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, analizele de sânge au relevat o concentrație de alcool în sânge de 1,13 mg/l, astfel încât ieri polițiștii au dispus reținerea.

Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș, urmând a fi luate măsuri legale în continuare, sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Dragomirești.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire