Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

A condus un autoturism deşi se afla în stare avansată de ebrietate

A condus un autoturism deşi se afla în stare avansată de ebrietate

Poliţiştii rutieri maramureşeni au constatat ieri trei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Pe numele conducătorilor auto bănuiţi de comiterea faptelor au fost întocmite dosare penale.

Ieri, 01 septembrie, la ora 14.00, un bărbat de 47 de ani din satul Hoteni, comuna Ocna Şugatag, a condus un autoturism pe DJ 185. Într-o curbă periculoasă la stânga, bărbatul a pierdut controlul autoturismului, a părăsit carosabilul şi a intrat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de mers. În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale, autoturismul fiind avariat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spitalul din Sighetu Marmaţiei unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

De asemenea, alţi doi conducători auto sunt cercetaţi de poliţişti pentru comiterea de infracţiuni rutiere. Unul dintre ei a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autovehicul pe raza localităţii Dragomireşti, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Celălalt, tânăr în vârstă de 20 de ani, a fost surprins conducând un autoturism pe raza localităţii Seini deşi nu deţine permis.

Foto: Arhiva

 

ALEGEŢI VIAŢA”

Şoferii  care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice reprezintă un  real pericol atât pentru siguranţa lor cât şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Consumul de alcool creşte riscul producerii unor accidente iar evenimentele rutiere produse pe fondul nerespectării acestei prevederi legale au aproape întotdeauna consecinţe dintre cele mai grave.

Principalele efecte ale consumului de  alcool asupra organismului şoferului sunt: scăderea percepţiei, instalarea unei stări de euforie şi bravadă care are drept urmare subestimarea pericolelor şi riscurilor ce apar în trafic, scăderea concentrării şi atenţiei, scăderea reflexelor şi a vitezei de execuţie a mişcărilor. Consumul de alcool modifică totodată şi atitudinea faţă de ceilalţi participanţi la trafic prin apariţia unei stări de agresivitate, conducerea cu viteză excesivă, ignorarea unor situaţii de pericol ce se pot ivi pe neaşteptate etc.

Pentru a nu deveni victime sau autori ale unor accidente cu urmări dintre cele mai grave, poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto să conştientizeze efectele negative ale consumului de alcool.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire