Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

A FOST DRAMA VIEŢII pentru Halep. După atâţia ani a acceptat să vorbească. Taina Simonei a fost aflată

A FOST DRAMA VIEŢII pentru Halep. După atâţia ani a acceptat să vorbească. Taina Simonei a fost aflată

Simona Halep (27 de ani) a vorbit cu reporterii de la The Guardian despre cariera sa, despre cele mai dificile momente, dar și despre lucruri mai puțin știute.

Englezii au caracterizat-o imediat pe Simona Halep, după ce aceasta a făcut unele dezvăluiri incendiare, nu numai despre ea, ci și despre șansele aproape nule ale copiilor din România care se apucă de tenis.

O ofertă de nerefuzat. Paşte exotic in Sri Lanka – Plecare: 25 aprilie – 7 nopti / 9 zile

„Halep este pe cât de curajoasă, pe atât de onestă, și ne-a spus la ce a trebuit să renunțe pentru tenis, cum a trebuit să se schimbe și cum și-a făcut o intervenție de micșorare a sânilor pe când avea doar 18 ani. A fost speriata? „Nu”, spune ea”, scriu cei de la The Guardian, conform Antena3.

„Familia mea s-a temut. Mie nu mi-a fost frică, pentru că știam că trebuie să o fac pentru tenis. Visul meu a fost să fiu, pur și simplu, cea mai bună. Așa că, atunci când m-am dus la doctor, m-am dus cu zâmbetul pe buze.

Apoi, am fost mult mai ușoară și toate problemele cu spatele au dispărut. Deci a fost cea mai bună decizie. M-am dedicat 100% și am făcut totul pentru tenis”, a spus Simona Halep în The Guardian.

Sursa: evz.ro

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire