Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

A găsit o maşină plină cu bani şi un bebeluş abandonat, pe marginea drumului

A găsit o maşină plină cu bani şi un bebeluş abandonat, pe marginea drumului

O femeie a avut parte de o experienţă unică, pe care o aseamănă unui film, pentru că, dacă ar fi fost experienţa altcuiva, nu ar fi crezut.

Ea mergea, împreună cu alte trei persoane, la biserică şi consideră că s-au aflat în momentul potrivit la locul potrivit pentru a-l salva pe băieţel. Era extrem de cald şi copilul fusese lăsat, au conchis medicii, în maşină de aproximativ cinci minute. Lângă el se aflau aproximativ 5500 de dolari, în scăunelul de maşină în care era bebeluşul.

Poliţia a descoperit şi un certificat de naştere în maşină şi au identificat-o pe mama copilului, care a ajuns la spital, pentru o evaluare psihiatrică.

"Nu ştim de ce a făcut ce a făcut. Dar oamenii fac cele mai bizare lucruri uneori. Nu îmi amintesc să fi văzut un caz în care un bebeluş a fost abandonat pe marginea unei autostrăzi. Ar fi putut avea un final foarte tragic", a explicat un poliţist, pentru ABC News.

Sute de persoane au vrut să îl adopte pe micuţ, acesta aflându-se, momentan, în grija familiei mamei sale.

Sursa: realitatea.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire