A încercat să se sustragă de la controlul de frontieră

Un bărbat din județul Neamț a încercat să intre în țară fără a se prezenta la controlul de frontieră, pentru că își pierduse documentul de călătorie în timp ce se afla în Italia.

Ieri dimineață, în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, un bărbat a încercat să intre în România pe jos, fără a fi efectuate formalitățile de control asupra sa. Imediat, polițiștii de frontieră sătmăreni l-au oprit pe bărbat, iar din primele verificări au stabilit că este vorba despre un cetățean român, în vârstă de 36 de ani, din județul Neamț. Acesta a declarat că se întoarce din Italia, dar că, pe parcursul șederii sale acolo, și-a pierdut documentul de călătorie și din acest motiv a încercat să intre în țară fără a se prezenta la controlul de frontieră.

În cauză polițiștii de frontieră sătmăreni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrare în țară prin trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Precizăm faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 248/2005 și a Constituției României, în situația în care un cetățean român se prezintă la controlul de frontieră pe sensul de intrare în România, chiar dacă nu are asupra sa documentul de călătorie (fie că a fost pierdut, i-a fost sustras, a expirat ori alte situații), polițiștii de frontieră români îi permit acestuia intrarea pe teritoriul țării, dar numai după o verificare și identificare în bazele de date cu care instituția noastră operează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.