Unul dintre cei mai importanti scriitori și filosofi contemporani, italianul Umberto Eco, autor al celebrului roman ‘Numele trandafirului’, a decedat la vârsta de 84 de ani, au anunţat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, mass-media italiene.
Umberto Eco a murit vineri în jurul orei 21.30 (20.30 GMT) la domiciliul său, a anunţat în ediţia online cotidianul La Repubblica, care i-a contactat familia. Scriitorul suferea de cancer de mult timp, notează AFP.
Celebru pentru romanele sale „Numele trandafirului” și „Pendulul lui Foucault”, Umberto Eco a fost un autor prolific, dar și unul dintre cei mai buni specialiști în semiotică și teorie literară. A scris, însă, și cărți pentru copii.
Ultimul roman al lui Umberto Eco, „Numărul zero”, a apărut anul trecut. Acțiunea se petrece în 1992 și este narată de Colonna, un jurnalist care lucrează pentru un ziar din Milano. Cartea, tradusă și în românește, este o satiră a culturii corupției din Italia, dar și a moștenirii fasciste.
Tot anul trecut, scriitorul a provocat o polemică după ce, într-un discurs public, și-a expus teoria despre proliferarea internetului. „Reţelele de socializare au dat posibilitatea disidenţilor din China sau Turcia să prindă voce, au devenit un spaţiu al diversităţii şi al schimbului de opinii. Dar şi locul unde legiuni de imbecili au primit dreptul la cuvânt”, afirma filosoful.
Umberto Eco s-a născut la Alessandria, în Piemont, în 1932. Doctor în filologie și litere, a predat la mai multe universități din Italia – Torino, Florența, Milano, Bologna – și este autorul a numeroase romane și lucrări eseistice, studii biblice și medievale, lucrări despre comunicare, pentru care a fost recompensat cu premii în Italia, Franța, Spania.
Primul roman l-a publicat la aproape 50 de ani. „Numele trandafirului” (1980) i-a adus însă și cel mai mare succes. Tradus în milioane de exemplare, în peste 40 de limbi, ecranizat ulterior, este cartea care i-a permis lui Umberto Eco să facă avere. Este un thriller intelectual, care combină în ficțiune semiotica, analiza biblică, studiile medievale și teoria literară.