Absenteismului şcolar sancţionat de Jandarmii maramureşeni

jandarmiJandarmii maramureşeni în colaborare cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar din localitatea Vişeu de Sus, au acţionat în baza Planului de măsuri privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, efectuând în data de 13 mai a.c, în intervalul orar 08.00-12.00, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar.

Având în vedere necesitatea prevenirii situaţiilor de risc în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, în scopul creşterii gradului de siguranţă al elevilor şi personalului didactic, a prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar, a fenomenului contravenţional şi infracţional, jandarmii au desfăşurat acţiuni punctuale la instituţiile de învăţământ preuniversitar din oraşul Vişeu de Sus.

În urma acestor acţiuni privind prevenirea absenteismului şcolar, un număr de 8 elevi au fost depistaţi că au părăsit nemotivat perimetrul instituţiilor de învăţământ, în timpul programului educaţional. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional de către jandarmi, cu avertisment scris, fiecare.

Foto: Arhiva

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.