Accesarea fondurilor europene trebuie să treacă de la stadiul de vorbe la prioritatea 0

delegatia1Delegația Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului pe lângă Uniunea Europeană a fost lansată la Bruxelles.

Transilvania, Crișana, Banatul și Maramureșul sunt acum mai bine reprezentate la Bruxelles. La inițiativa europarlamentarilor Victor Negrescu și Emilian Pavel, reprezentanți ai administrației publice și meșteri populari din zonele amintite au fost invitați la Bruxelles, în inima Uniunii Europene. La evenimentul realizat cu sprijinul Grupului S&D din Parlamentul European au fost prezenți ministrul delegat pentru Dialog Social, senatorul PSD Liviu Marian Pop, președintele PSD Maramureș și vicepreședinte al Consiliului Județean, Gabriel Zetea, primarul localității Cernești, Nelu Șovre, deputații Ioan Dârzu, Dorel Căpar, Cătălin Tiuch, Daniel Suciu, președintele PSD Bihor, Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița Năsăud, Alexandru Pugna. Europarlamentarul Victor Negrescu a declarat că prin proiectele lansate la Bruxelles se dorește ajutarea regiunilor României de a-și susține mai bine interesele în Europa. ”Împreună cu Emilian Pavel ne dorim ca toate zonele României să aibă pe lângă Uniunea Europeană astfel de reprezentanțe.

delegatie Bruxelles1Principalele avantaje pe care le va aduce Delegația Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului sunt: acces la fonduri direct de la Bruxelles, promovarea regiunii în ”capitala” Europei, oportunități turistice pentru întreaga zonă de Vest, atragerea investitorilor și relații mai strânse cu instituțiile Uniunii Europene”, a arătat europarlamentarul Victor Negrescu. În acest scop, reprezentanții delegației au avut întâlniri și au purtat discuții cu Viorica Dăncilă, liderul Grupului europarlamentarilor PSD, cu Ioana Rus, consilier al comisarului european pentru politică regională, Corina Crețu, cu Aliona Fornea, consilier politic pe lângă Comitetul Regiunilor al UE, cu ambasadorul României pe lângă Uniunea Europeană, Mihnea Ioan Moțoc.

Gabriel Zetea, vicepreședinte CJ Maramureș: ”Accesarea fondurilor europene trebuie să treacă de la stadiul de vorbe la prioritatea 0”
Prezent la Bruxelles, alături de reprezentanții din Maramureș, Crișana, Banat și Transilvania, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș și președinte al PSD Maramureș, Gabriel Zetea a ținut să felicite cei doi europarlamentari pentru inițiativă, dar și gazdele evenimentului, Asociația Arthis din Bruxelles. ”Noi, în Maramureș, am fost obișnuiți de-a lungul timpului să avem europarlamentari care au venit la noi, ne-am făcut poze, ne-am dat mâna și cu atât am rămas. Am privit cu scepticism inițiativa celor doi europarlamentari, în prima fază, dar apoi, odată cu deschiderea cabinetelor europarlamentare în Baia Mare și în alte zone ale Transilvaniei am recăpătat încredere și cred că, în acest moment, acest proiect mai are nevoie doar de continuitate. Accesarea fondurilor europene trebuie să treacă de la stadiul de vorbe la prioritatea O a fiecărui județ sau regiuni. Și cum putem să atragem fonduri europene mai bine decât având o reprezentanță acolo unde se hotărăște direct destinația fondurilor europene, în inima Europei, la Bruxelles. Maramureșul a mai avut un birou de reprezentare în Bruxelles, acolo unde astăzi există peste 400 de reprezentanțe regionale și cred că trebuie să facem toate eforturile ca împreună cu județele din nord-vestul țării să ne promovăm mai bine interesele. Vă asigur de întreg sprijinul Consiliului Județean Maramureș, iar chiar dacă azi vorbim de Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, toți suntem români și simțim românește, așa cum am fost crescuți și învățați”, a declarat Gabriel Zetea, vicepreședinte al CJ Maramureș și președinte al filialei județene a PSD.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.