Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

ACCIDENT GRAV. IMPACT FRONTAL între un TIR și un autoturism – FOTO

ACCIDENT GRAV. IMPACT FRONTAL între un TIR și un autoturism – FOTO

Accident-DN1C-Bunesti-centura-1Un accident de circulație a avut loc astăzi, pe DN1C, soldat cu o persoană rănită grav.

Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism marca Ford, înmatriculat în județul Maramureș, care circula dinspre Dej înspre Cluj-Napoca, intenționând să vireze spre Gherla, fără să se asigure corespunzător, a fost izbit în plin de un autotren care circula regulamentar dinspre Cluj-Napoca.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, dar și polițiștii.

În urma impactului, o femeie, în vârstă de 62 de ani, pasageră în autoturism, a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a o scoate dintre fiarele contorsionate. Victima a fost predată personalului de pe ambulanță și transportată la Spitalul Municipal Gherla pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

În urma cercetărilor, oamenii legii vor stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut accidentul rutier.

sursa:dej24.ro

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire