Un accident rutier cu nouă victime s-a produs în urmă cu puțin timp pe strada Dragoș Vodă din orașul Borșa, mobilizând un număr impresionant de forțe de intervenție.
Oferta de nerefuzat la President Hotel & Resort**** din Băile Felix
Oferta de nerefuzat: Hotel Barátság Hajdúszoboszló
START OFERTE:Destinatii pentru toate gusturile si bugetele in toate colturile lumii
Potrivit informațiilor furnizate de autorități, în cele două autovehicule implicate se aflau șapte adulți și doi copii. Din cauza numărului mare de persoane implicate, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat față de cel trimis inițial la fața locului.
La locul accidentului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, trei echipaje de prim ajutor SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș.
Toate cele nouă persoane implicate în accident au fost evaluate medical la fața locului de către echipele de salvare. Ulterior, victimele au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Polițiștii desfășoară cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul și cine se face responsabil de producerea acestuia.
Din fericire, la acest moment nu au fost raportate decese, însă amploarea intervenției arată gravitatea evenimentului rutier produs în Borșa.























