Accident grav pe DN 17C Moisei – Beclean. Cinci victime,dintre care una incarcerată și trei blocate în autoturism
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că un autoturism a părăsit carosabilul, lovind un stâlp electric, pe care l-a doborât pe carosabil, pe DN 17C Moisei – Beclean, între localitățile Telciu și Fiad, județul Bistrița-Năsăud, blocând parțial deplasarea. Cinci persoane, care se aflau în autovehicul, necesită îngrijiri medicale.
UPDATE: La locul solicitării echipajele de interventie au găsit 5 victime,dintre care una incarcerată și trei blocate în autoturism.
Conducătorul auto a ieșit din autoturism pe cont propriu, iar echipajul de descarcerare a îndepărtat elemente caroserie pentru asigurarea accesului către victime, toate conștiente, politraumatizate.
Victimele au fost extrase și predate echipajelor medicale sub coordonarea medicului care încadrează echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Toate cele cinci persoane urmează sa fie transportate la spital cu echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și autospeciala de transport victime multiple. ISU BN
























