Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Accident la Borșa: Care a fost cauza evenimentului rutier în care a fost implicat un vârstnic?

Accident la Borșa: Care a fost cauza evenimentului rutier în care a fost implicat un vârstnic?

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc miercuri seara, 15 ianuarie, în jurul orei 21.50, pe strada Victoriei din orașul Borșa.

Potrivit informațiilor furnizate de Poliția Orașului Borșa, un bărbat în vârstă de 62 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul, condus de o femeie de 39 de ani. Cele două mașini au intrat în coliziune, impactul fiind suficient de puternic pentru a provoca rănirea conducătoarei auto.

Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Din fericire, testarea cu aparatul etilotest a ambilor șoferi a indicat rezultate negative, nefiind consum de alcool.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Reprezentanții IPJ reamintesc conducătorilor auto importanța respectării regulilor de circulație și a adoptării unui comportament preventiv la volan, pentru prevenirea unor astfel de evenimente rutiere.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire