Jandarmii montani din Maramureș fac apel la toți iubitorii sporturilor de iarnă să schieze responsabil și să manifeste prudență maximă pe pârtii, după ce, în weekend, un incident grav a avut loc pe pârtia de la Șuior.
Potrivit informațiilor transmise, sâmbătă, neadaptarea vitezei la condițiile de pe pârtie de către un schior cu experiență era cât pe ce să se transforme într-o tragedie. Pe fondul neatenției și al vitezei excesive, acesta a intrat în coliziune, în timpul coborârii, cu o fetiță în vârstă de 13 ani, aflată și ea la schi.
Imediat după producerea accidentului, jandarmii montani, sprijiniți de salvamontiști, au intervenit și au acordat primul ajutor victimei. Fetița a fost transportată la punctul medical de la baza pârtiei, iar ulterior preluată de un echipaj de ambulanță și dusă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Maramureș pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Din fericire, starea sa nu a impus internarea.
Schiorul implicat a recunoscut că, din cauza vitezei, nu a mai reușit să se redreseze pentru a evita impactul, exprimându-și regretul față de cele întâmplate.
În acest context, Jandarmeria Maramureș reiterează importanța respectării regulilor de conduită pe pârtii și a adaptării permanente a vitezei la condițiile de zăpadă, vizibilitate și aglomerație, pentru prevenirea accidentelor și asigurarea unui climat de siguranță pentru toți practicanții sporturilor de iarnă.























