Ieri, 9 iulie, în jurul orei 11.00, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un eveniment rutier, produs pe strada Dumbravei din municipiu.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, o băimăreancă de 46 de ani, aflată la volanul unui autoturism pe strada Dumbravei, având direcția de deplasare înspre bulevardul Unirii, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula în aceiași direcție, la volan aflându-se un tânăr de 25 de ani din Sarasău. În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat în altul, care se afla parcat pe podețul unui imobil.
Evenimentul rutier s-a soldat cu vătămarea corporală a conducătoarei auto de 46 de ani, care a fost transportată la Spitalul Județean Baia Mare pentru îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
o
Ieri, 9 iulie, polițiștii Secției 6 Sarasău au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, pe D.N. 19, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.
Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat din Ucraina, aflat la volanul unui autoturism pe D.N.19, din direcția județului Satu Mare, a părăsit partea carosabilă și a acroșat un autoturism, parcat pe acostament, pe care l-a proiectat într-un cap de pod aflat în imediata apropiere, ,
iar pe urmă a ricoșat în șanțul de pe marginea drumului, răsturnându-se pe plafon.
În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit vătămări corporale, fiind transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a rămas internat.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
o
În seara zilei de ieri, polițiștii din Vișeu de Sus au intervenit la un accident rutier pe D.N. 18, în Petrova.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr de 22 de ani din oraș, a condus un motociclu, având direcția de deplasare dinspre Leordina, și a intrat în coliziune în partea din spate cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 19 de ani din Petrova.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului motociclului, care a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.























