Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc luni seara, 29 decembrie, în jurul orei 23.40, pe strada Dragoș Vodă din municipiul Sighetu Marmației.
Potrivit informațiilor furnizate de Poliția municipiului Sighetu Marmației, evenimentul a fost semnalat de polițiștii de frontieră, care au alertat echipajele de ordine publică. Odată ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr în vârstă de 22 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un autoturism parcat.
În urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă ambele autovehicule au suferit avarii. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru stabilirea exactă a alcoolemiei, tânărul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, urmând ca, în funcție de rezultatele analizelor și de concluziile anchetei, să fie dispuse măsurile legale care se impun.























