Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

ACCIDENT SPECTACULOS pe strada Victor Babeş din Baia Mare. Două maşini făcute praf. O persoană a ajuns la SPITAL

ACCIDENT SPECTACULOS  pe strada Victor Babeş din Baia Mare. Două maşini făcute praf. O persoană a ajuns la SPITAL

Pe lângă faptul că este interzis de lege, consumul de alcool constituie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic.

Sâmbătă seara, la ora 18.50, poliţiştii au fost sesizaţi că pe strada Victor Babeş din municipiul Baia Mare s-a produs un accident de circulaţie. Două autoturisme au intrat în coliziune după ce un băimărean de 40 de ani s-a angajat în depăşirea autoturismului care se deplasa în faţa sa, al cărei conducătoare auto a efectuat viraj la stânga cu intenţia de a intra în parcarea unui imobil. În urma impactului cele două autoturisme au fost avariate iar conducătoarea autoturismului acroşat, o femeie de 32 de ani, a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că băimăreanul, care s-a angajat neregulamentar în depăşire, se afla sub influenţa alcoolului. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările.

Alţi trei conducători auto care au consumat alcool înainte de a se deplasa cu autoturismele pe drumurile publice şi un tânăr care se afla sub influenţa substanţelor psihoactive s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi în trafic de poliţiştii rutieri prezenţi la datorie în acest week-end.

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire