Mai multe accidente rutiere s-au petrecut în acest sfârşit de săptămână .
In localitatea Fântânele a avut loc un accident rutier în urma căruia două persoane au suferit leziuni corporale. Un tânăr de 33 de ani din Baia Mare a condus un autoturism pe DC 42. Pe o porţiune de drum cu succesiune de curbe a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism. În urma impactului, o băimăreancă de 34 de ani, pasageră în maşina care a intrat pe contrasens şi un băieţel în vârstă de 4 ani, pasager în celălalt autoturism, au suferit leziuni corporale.
Motociclist accidentat sâmbăta, la ora 17.35, un băimărean de 52 de ani, a condus un motoscuter pe strada Grănicerilor din Baia Mare. În dreptul imobilului cu numărul 84 a lovit cu partea din faţă a motoscuterului o baliză direcţională de semnalizare a lucrărilor de asfaltare care se afla pe axul drumului şi s-a răsturnat pe carosabil. Motociclistul a suferit leziuni corporale grave şi a fost transportat la spital unde a rămas internat.
Un băimărean de 20 de ani a condus un autoturism pe Bulevardul Decebal din municipiul Baia Mare nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a accidentat doi pietoni. Ajuns la intersecţia semaforizată cu Bulevardul Independenţei a efectuat virajul la stânga şi pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile unui carosabil umed, a derapat, a părăsit partea carosabilă şi a surprins şi accidentat doi tineri de 15 şi 24 de ani. Victimele se deplasau în calitate de pietoni pe trotuar. Apoi a intrat în coliziune cu un stâlp de la reţeaua de iluminat public şi cu un copac aflat pe marginea drumului.
Un tânăr de 26 de ani din Lăpuşel, a condus un autoturism, sâmbătă la ora 21.45, pe DN 1C din direcţia Dej – Baia Mare. La ieşirea din localitatea Lăpuşel spre Recea, s-a angajat într- o depăşire în timp ce din faţă se apropia un autoturism şi pentru a evita coliziunea a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat în partea stângă a acestuia. De asemenea, conducătoarea autoturismului care se deplasa din sens opus, pentru a evita impactul, a părăsit carosabilul şi a intrat în şanţul din partea stângă a drumului. Doi pasageri în autoturismul condus de tânărul din Lăpuşel, în vârstă de 24 şi 25 de ani, au suferit leziuni corporale. Unul dintre ei a rămas internat la spital.
Un alt accident de circulaţie a avut loc duminica trecută la Sighetu Marmaţiei. O tânără de 31 de ani din Leordina a condus un autoturism pe strada Iuliu Maniu. Când a ajuns la intersecţia cu strada 22 Decembrie 1989 nu a acordat prioritate şi a pătruns în intersecţie unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară. Accidentul s-a soldat cu rănirea unui pasager în autoturism, tânăr în vârstă de 32 de ani din Sighetu Marmaţiei.
În toate cazurile poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor propune măsuri.