Accidente rutiere la Strâmtura şi Târgu Lăpuş soldate cu victime

accidentIeri, în jurul orei 12.30, pe DJ 186, pe raza localităţii Strâmtura, s-a produs un eveniment rutier soldat cu avarierea unui autovehicul şi rănirea uşoară a două persoane.

Un tânăr de 27 de ani, din Bogdan Vodă, aflat la volanul unui microbuz ce efectua transport persoane, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil acoperit cu zăpadă şi într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga a pierdut controlul volanului. Astfel, microbuzul a pătruns pe contrasens, a intrat în coliziune frontală cu gardul de piatră al unui imobil din localitatea Strâmtura şi s-a răsturnat pe sensul opus de circulaţie.

Impactul s-a soldat cu avarierea autovehiculului şi cu rănirea uşoară a doi bărbaţi în vârstă de 63 şi 66 de ani, pasageri în microbuz. Cei doi bărbaţi au beneficiat de îngrijiri medicale dar nu au necesitat internarea în spital.

Şoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice

Un alt eveniment rutier cauzat de neadaptarea vitezei la condiţiile de drum a avut loc pe raza oraşului Târgu Lăpuş.

Un tânăr de 18 ani, domiciliat în Dobricul Lăpuşului, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada 1 Mai, a efectuat un viraj la dreapta şi, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, a derapat şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 33 de ani, din oraşul Tărgu Lăpuş.

În urma impactului, cele două autoturisme au fost avariate iar şoferul din autoturismul acroşat a suferit leziuni.

El a fost transportat la Spitalul din Târgu Lăpuş şi ulterior transferat la Spitalul Judeţean Baia Mare.

Cei doi conducători auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Foto: Arhiva

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.