Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Acesta este unul dintre cele mai misterioase locuri de pe Pământ.

Acesta este unul dintre cele mai misterioase locuri de pe Pământ.

Huaxi este cel mai bogat sat din China şi a fost fondat de Wu Renabo, fost secretar al partidului comunist. De mult, satul era unul obişnuit, găzduind o comunitate de fermieri, dar acum este considerat a fi un conglomerat de miliarde de dolari în pieţele de oţel şi transporturi, scrie Business Insider.

Locul este considerat ca fiind o utopie comunistă ce se întinde pe 240 de acri şi unde locuiesc 2000 de locuitori ce au asigurare medicală gratuită, educaţie gratuită, case şi maşini luxoase şi cel puţin 250.000 de dolari în bancă. În 2011 a fost celebrată aniversarea a 50 de ani de existenţă a satului prin inaugurarea unui zgârie nori de 328 de metri.

Localnicilor le este interzis să vorbească cu reprezentanţii presei, dar şi să joace jocuri de noroc sau să folosească droguri. Toată lumea munceşte 7 zile din 7 şi dacă părăseşti comunitatea pierzi tot. "Chiar dacă sătenii se îmbogăţesc ei nu au voie să-şi ia cu ei bunurile personale când părăsesc satul, aşa că este greu de crezut dacă ce deţin le şi aparţine", spune Yuan Yulai, avocat al unei firme de avocatură.

Sursa: businessmagazin.ro

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire