Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Acţiune a poliţiştilor băimăreni pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier

Acţiune a poliţiştilor băimăreni pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt priorităţi ale poliţiştilor rutieri. Astfel, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au acţionat pentru depistarea şi tragerea la răspundere a participanţilor la trafic care pun în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Participanţii la trafic care s-au abătut de la respectarea normelor au fost sancţionaţi cu amenzi de aproximativ 8 000 de lei.

 Duminică, 10 decembrie, între orele 07.00 – 20.00 poliţiştii băimăreni au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, urmărindu-se atât combaterea indisciplinei pietonale cât şi depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care se deplasează cu viteză neadecvată condiţiilor de drum şi trafic sau se abat de la respectarea altor norme privind circulaţia pe drumurile publice.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale în valoare de  7 800 de lei. 12 dintre sancţiuni au fost aplicate şoferilor care au condus cu viteză excesivă.

Având în vedere faptul că este posibil ca partea carosabilă să fie umedă ori acoperită de zăpadă sau polei, conducătorii de autovehicule sunt sfătuiţi să circule, atât în localităţi cât şi în afara acestora, cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, deoarece distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, păstraţi în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

Pietonilor li se recomandă să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţiile de vizibilitate redusă şi să se asigure temeinic înainte de a traversa.

Nu uitaţi!Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire