Polițiștii din Sighetu Marmației, sprijiniți de colegii de la Secția 6 Poliție Rurală Sarasău, jandarmi și polițiști de frontieră, au desfășurat astăzi, 28 iunie, o acțiune amplă cu scop preventiv, menită să sporească siguranța rutieră și să combată faptele care aduc atingere ordinii și liniștii publice.
În cadrul acțiunii au fost verificate 78 de autovehicule, iar o parte dintre șoferi au fost supuși testărilor cu aparatura din dotare, pentru identificarea celor care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În urma controalelor, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 10.000 de lei. Cele mai frecvente abateri au vizat încălcarea normelor rutiere, dar și prevederile Legii nr. 61/1991 privind tulburarea ordinii și liniștii publice.
De asemenea, au fost reținute două permise de conducere, ca măsură complementară pentru abateri grave.
Poliția atrage atenția că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, inclusiv în weekend, pentru a menține un climat de siguranță pentru toți cetățenii. Respectarea regulilor înseamnă siguranță!























