Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Acțiune nocturnă a polițiștilor și jandarmilor în Baia Mare: sancțiuni, controale și mașini scoase din trafic

Acțiune nocturnă a polițiștilor și jandarmilor în Baia Mare: sancțiuni, controale și mașini scoase din trafic

Polițiștii băimăreni au desfășurat, în noaptea de marți spre miercuri, o amplă acțiune în sistem integrat, alături de jandarmii maramureșeni, având ca obiectiv creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea ordinii publice.

Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 23.00–01.00, pe raza municipiului Baia Mare, cu participarea polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare și cu sprijinul Serviciului Rutier. Oamenii legii au acționat atât pe drumurile publice, cât și în zonele cu potențial ridicat de producere a faptelor antisociale, acordând o atenție deosebită prevenirii și combaterii faptelor comise cu violență.

În cadrul verificărilor, au fost controlate 51 de autoturisme, iar conducătorii auto au fost testați cu aparatura din dotare pentru depistarea consumului de alcool. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind suma de 2.200 de lei.

Totodată, pentru nerespectarea normelor tehnice și din motive ce țin de siguranța circulației, patru autoturisme au fost oprite din trafic. În aceste cazuri, certificatele de înmatriculare au fost reținute până la remedierea deficiențelor constatate.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție reamintesc faptul că polițiștii maramureșeni sunt pregătiți să intervină permanent pentru prevenirea faptelor care pot afecta ordinea și liniștea publică, fiind prezenți în comunitate pentru a asigura respectarea legii și siguranța cetățenilor.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind reducerea riscurilor în trafic și menținerea unui climat de siguranță în municipiul Baia Mare.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire