Polițiștii acționează zilnic pe drumurile publice pentru prevenirea faptelor antisociale, creșterea siguranței rutiere și menținerea ordinii publice. Prezența acestora în teren are un rol esențial nu doar în aplicarea legii, ci și în prevenirea incidentelor și protejarea tuturor participanților la trafic.
Ieri, 16 ianuarie, timp de aproximativ două ore, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Fărcașa au desfășurat o acțiune pe raza de competență, având ca obiectiv creșterea gradului de disciplină rutieră. În cadrul activității au fost oprite și verificate 23 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate, în baza O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale.
Totodată, o altă acțiune a fost organizată în localitatea Seini, pe DN 1C, în cooperare cu specialiștii Registrului Auto Român – Maramureș. Polițiștii au oprit și verificat 10 autovehicule, fiind constatate 4 abateri de la regimul circulației rutiere.
Pentru trei autovehicule care nu corespundeau din punct de vedere tehnic, polițiștii au dispus reținerea certificatelor de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor constatate. De asemenea, în cazul unui conducător auto care reprezenta un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, a fost dispusă reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pe drumurile publice din județ, cu scopul asigurării unui trafic fluent și sigur pentru toți participanții.
Acțiuni ale polițiștilor pe drumurile publice pentru siguranța traficului rutier























