Acțiunile Electrica admise la tranzacționare; în sesiunea de vineri acestea vor beneficia de un program special

Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București a aprobat joi admiterea la tranzacționare a acțiunilor emise de Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica SA.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FLUX

Acțiunile Electrica vor intra la tranzacționare pe piața reglementată, în cadrul Sectorului Titluri de Capital, Categoria 1 acțiuni, iar vineri, în prima zi de tranzacționare, vor beneficia de un program special, informează BVB printr-un comunicat remis AGERPRES.

Astfel, în intervalul 9,30 — 10,00 va avea loc pre-deschiderea, la 10,00 — deschiderea, iar începând cu 10,00 — tranzacționare continuă. Celelalte etape ale programului de tranzacționare rămân nemodificate.

Electrica are un capital social de 3,459 miliarde lei, împărțit în 345.939.929 de acțiuni, cu o valoare nominală de 10 lei/acțiune.

Etapa de subscriere pentru oferta publică de acțiuni Electrica s-a încheiat cu succes săptămâna trecută, iar gradul de suprasubscriere este de peste 200%.

Oferta publică inițială prin care Electrica a scos la vânzare 51% din acțiuni s-a încheiat pe 25 iunie, iar pe tranșa micilor investitori sunt disponibile 7% din acțiuni (12,4 milioane de acțiuni), în timp ce investitorilor mari de retail le sunt destinate 8% (14,1 milioane) din titlurile din operațiune. Oferta a început la prețuri cuprinse între 11 lei/ titlu și 13,5 lei/ titlu, compania vizând să atragă minim 435 milioane euro. Fără a fi luate în calcul eventualele discounturi care ar putea fi acordate micilor investitori, valoarea ofertei este cuprinsă între aproximativ 1,949 miliarde lei (443,3 milioane euro) și 2,392 miliarde lei (544,1 milioane euro).

Electrica a obținut din listarea la bursă suma de 1,95 miliarde de lei, prețul final din ofertă la care acțiunile vor fi vândute investitorilor mari fiind stabilit la 11 lei pe acțiune, potrivit unui comunicat al companiei, remis, vinerea trecută, AGERPRES.

‘Prețul Final de Ofertă, la care vor fi vândute acțiunile investitorilor instituționali și investitorilor mari de retail, a fost stabilit la 11 lei/acțiune și 13,66 dolari/GDR. IPO-ul a constat într-o ofertă de 177.188.744 acțiuni ordinare noi, reprezentând 105% din numărul total de acțiuni existente ale companiei, rezultând o dimensiune a ofertei de aproximativ 1,95 miliarde lei și o capitalizare bursieră a societății de 3,81 miliarde lei’, se arată în comunicat.

AGERPRES

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.