Acțiunile poliţiştilor de frontieră pentru reţinerea contrabandiştilor de ţigări, continuă!

tigari Acțiunile în forţă ale poliţiştilor de frontieră din cadrul I.T.P.F Sighetu Marmaţiei continuă. Astfel lucrătorii noştri au descoperit şi confiscat, în ultimele 24 de ore, peste 9.800 pachete cu ţigări de contrabanda, în valoare de peste 70.000 lei;

* În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii de frontiera au depistat şase persoane care sunt cercetate acum, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

* Ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F Valea Vişeului au desfăşurat o acţiune, în cooperare cu lucrători din cadrul Secţiei 4 Poliţia Rurală Leordina, pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.

Astfel, în jurul orei 09.00, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul sectorului a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control pe DJ 185, între localităţile Bistra şi Petrova, un autoturism marca Volkswagen.

Conducătorul auto a ignorat semnalele efectuate de către lucrătorii noştri, încercând să lovească echipajul poliţiei de frontieră şi continuându-şi deplasarea în mare viteză spre localitatea Petrova.

Lucrătorii noştri au procedat la urmărirea maşinii folosind semnalele acustice şi luminoase, iar imediat şoferul a virat pe o stradă lăturalnică abandonând autoturismul şi reuşind să fugă de la faţa locului.

La scurt timp, bărbatul a fost depistat în trafic, într-un alt autoturism, şi a fost reţinut de către lucrătorii noştri.

La controlul efectuat asupra maşinii abandonate, au fost descoperite zece colete cu ţigări, în urma inventarierii rezultand 5.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 44.500 lei.

Bărbatul, împreună cu autoturismul, a fost condus la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.

Persoana în cauză, identificată ca fiind, Dorel M. de 37 ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

 

*În data de 01 aprilie a.c., la nivelul Sectorului PF Rădăuţi s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări.

Astfel, în jurul orei 10.00, lucrătorii din cadrul sectorului au observat în apropierea frontierei un atelaj hipo şi două persoane care încărcau în acesta mai multe colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea atelajului hipo şi a celor două persoane care au fost identificate ca fiind Ionuţ O., de 28 ani, şi Florin O., de 41 de ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Suceava.

La controlul efectuat asupra atelajului hipo au fost descoperite mai multe colete ce conţineau ţigări, fapt pentru care cele două persoane precum şi ţigările au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 1.290 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 12.900 lei.

Cei doi suceveni sunt cercetaţi de către lucrătorii noştri pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă,  iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

 

*Şi lucrătorii din cadrul Sectorului PF Brodina au descoperit în apropierea frontierei de stat patru colete ce conţineau ţigări.

În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 2.000 pachete de provenienţă ucraineană, în valoare de 20.000 lei.

În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

 

* Tot ieri, 01 aprilie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-au prezentat pentru a ieși din țară Zoltan V, în vârstă de 38 de ani şi Levente B. de 30 ani, ambii conducând autoturisme înmatriculate în România.

Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din România, polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători din cadrul DRAF Oradea, au efectuat un control amănunțit asupra mijloacelor de transport.

Astfel, în mașini au fost descoperite 430, respectiv 380 pachete de țigări cu timbru fiscal românesc, în valoare de peste 12.400 lei, pentru care conducătorii auto nu au putut prezenta documente justificative.

Cei doi bărbaţi, domiciliaţi pe raza judeţului Satu Mare, au fost sancționaţi contravențional cu amenzi în valoare de 20.000 lei fiecare, de către lucrătorii DRAF Oradea, iar cantitatea de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

 

*Şi lucrătorii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu, au depistat pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român care a încercat să introducă ilegal în ţară, disimulate în bagajele personale 100 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional de către organele vamale cu amendă în valoare de 1.500 lei, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.