Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Activiştii PES din România s-au întâlnit cu preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni - Sergei Stanishev

Activiştii PES din România s-au întâlnit cu preşedintele  Partidului Socialiştilor Europeni - Sergei Stanishev

 Peste 60 de activişti PES din toată ţara au participat la Bruxelles la mai multe întâlniri cu liderii socialiştilor europeni la invitaţia europarlamentarului Victor Negrescu.

Reprezentanţii PES activists România au avut astfel ocazia de a discuta cu preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni - Sergei Stanishev dar şi cu secretarul general adjunct al PES Marije Laffeber.

"Am avut, împreună cu reprezentanţii organizaţiilor PES activists România din toată ţară, discuţii cu liderii stângii europene în care am vorbit despre proiectele şi mesajele social democrate la nivel european dar şi despre viitorul Partidului Social Democrat. Toţi activiştii PES din ţară doresc să contribuie la reconsolidarea Partidului Social Democrat şi transformarea sa într-un partid de stânga cu reale valori social democrate, primind în acest sens asigurări că Partidului Socialiştilor Europeni va sprijini iniţiativele şi proiectele noastre menite să întărească prezenţa stângii în România" a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, preşedinte PES activists România.

Organizaţia PES activists Maramures a fost reprezentată de Simu Raluca Andrada.

"În cadrul întâlnirilor avute la Parlamentul European şi la sediul Partidului Socialiştilor Europeni am discutat despre principiile şi proiectele stângii europene. Împreună cu ceilalţi colegi din ţară ne-am exprimat viziunea şi speranţa privind viitorul social democraţiei româneşti şi am stabilit o serie de proiecte comune care cu siguranţă vor reafirma importanţa valorilor de stânga" a explicat Simu Raluca Andrada, coordonator/reprezentant PES activists Maramures.

PES activists România este structura care reuneşte membri şi simpatizanţi PSD interesaţi în problematicile şi politica europeană compusă din peste 7000 de membri la nivel naţional. De-a lungul timpului organizaţia s-a făcut remarcată prin mai multe proiecte de anvergură iniţiând recent în acest sens un proiect de reconsolidare a PSD intitulat "Pentru o stângă europeană".

Organizaţia PES activists Maramures a fost reprezentată de Simu Raluca Andrada.

Victor NEGRESCU

Europarlamentar PSD

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire