Activitate extracurriculară, prilej de bucurie pentru copiii de la Școala Bălcescu

De o zi specială au avut parte copiii de la Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu, beneficiari ai proiectului Standarde pentru Baia Mare – Incluziune și Integrare fără discriminare. Miercuri, 27 iunie, elevii au participat la prima activitate extracurriculară organizată în cadrul subactivității 3.4 Organizarea trimestrială a unor activități extracurriculare de care beneficiază copiii din grupul țintă.

Așadar, însoțiți de experții proiectului, elevii au vizitat câteva dintre obiectivele culturale ale Municipiului Baia Mare: Piața Cetății, Turnul Ștefan, Muzeul Satului și Parcul Municipal Regina Maria. Cei mici au avut ocazia să admire simbolul Municipiului Baia Mare – Turnul Ștefan, precum și monumente de arhitectură populară care reprezintă cele patru zone etnografice ale județului Maramureș, respectiv Chioar, Maramureșul Istoric, Lăpuș și Codru.

Un alt moment de bucurie a fost timpul petrecut în Parcul Regina Maria, la locurile de joacă, plimbarea cu trenulețul și nu în ultimul rând vizita la Centrul Social Regina Maria, coordonat de Municipiul Baia Mare prin Serviciul Public Asistență Socială, sediul de implementare tehnică a proiectului.

În cadrul subactivității 3.4 se vor organiza în total 8 acțiuni similare, toți copiii din grupul țintă al proiectului vor participa la cel puțin o activitate extracurriculară. Activitățile sunt organizate cu scopul de a îmbunătăți participarea elevilor la activități mai puțin formale decât școala, pentru ca ulterior să fie îmbunătățite rezultatele obținute de ei în procesul educativ.

Proiectul Standarde pentru Baia Mare – Incluziune și Integrare fără discriminare POCU/18/4/1/101688, este implementat de către Municipiul Baia Mare în parteneriat cu Asociația Filantropică Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul, Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu Baia Mare și Penitenciarul Baia Mare.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Pentru detalii și informații suplimentare sunteți rugați să ne contactați la numărul de telefon 0362.739505 – Asociația Filantropică Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.