În data de 28 mai 2014, pe ordinea de zi a Comisiei pentru Muncă, Familie și Protecție Socială, prezidată de senatorul Liviu Marian Pop s-a aflat în dezbatere Propunerea legislativă privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din rândul aparatului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, din rândul personalului diplomatic şi consular, din rândul funcţionarilor publici parlamentari, din rândul deputaţilor şi senatorilor, din rândul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă şi din cadrul Curţii de Conturi.
Propunerea legislativă reglementează stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din rândul aparatului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea, din rândul personalului diplomatic şi consular, din rândul funcţionarilor publici parlamentari, din rândul deputaţilor şi senatorilor, din rândul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă şi din cadrul Curţii de Conturi, în sensul ca pensiile, recalculate sau revizuite conform prevederilor Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite în luna august 2010, să se plătească în cuantumul cuvenit pentru luna august 2010.
Măsurile ce se intenţionează a fi adoptate prin propunerea legislativă se adresează celor câteva mii de beneficiari de pensie din categoriile prevăzute la art.l .lit. c) – h) din Legea nr.119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor, ale căror pensii au fost diminuate în mod eronat cu procente cuprinse între 20 şi 80%.
De asemenea, actul normativ vizează respectarea egalităţii de tratament între toţi participanţii la sistemul public de pensii, contribuabili şi beneficiari, respectiv un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, având un caracter reparatoriu.
Totodată, propunerea legislativă a fost amendată în Cadrul comisiei pentru muncă din Senat în sensul ca măsurile reparatorii să se aplice începând cu data de 1 ianuarie 2015.
Membrii Comisiei pentru muncă din Senat au adoptat, cu unanimitate de voturi, un raport favorabil aceastei propuneri legislative urmând să fie dezbătută în plenul Senatului.
Daca ministerul de finante,guvernul,..AR REDUCE RIMPUL DE RESTITUIRE A TVA DE LA 90 DE ZILE la,IMEDIAT,a II-a,..a IX-a zi de la achitarea facturilor de consum energie si materii prime consumate pentru a produce bunuri si servicii,TOATE PRETURILE de productie ar SCADEA cu 24% FARA modificarea valorii TVA si a relatiilor cu FMI,CE,BM si UE,pentru ca suma restituita 24% IMEDIAT (nu peste 90 de zile ca in prezent) LOGIC nu mai poate fi inclusa in pretul de productie ale bunurilor si serviciilor.La aceste preturi de productie scazute cu 24% se adauga OBLIGATORIU tva de 24% NU DE 9% si accizele acolo unde este cazul.Acestea vor fi incasate de buget.-Suma restituita 24% va putea fi reinvestita iar in caz de INUNDATII,.calamitati,pierderile ar fi mai mici cu 24% NU 100% ca in prezent.-S-ar STIMULA asocierile,investitiile,productia,consumul,intoarcerea romanilor acasa,…EXEMPLU de stimulare.-daca investesc intr-o casa,sera,fabrica,turism,…si nu am bani,ma imprumut la banca cu o dobanda de,…17%,..daca mi se restitue 24% IMEDIAT,eu pot achita dobanda de 17% la banca sau reinvestesc 24%,-Ar CRESTE puterea de cumparare cu 24% (echivalentul maririi tuturor pensiilor,salariilor,ajutoarelor,…cu 24%) -Evaziunea s-ar AUTODIZOLVA,pentru ca „evazionistii de azi nu vor refuza STIMULAREA producerii de bunuri si servicii prin restituirea legala si imediata a 24% din investitii,.. De ce tva trebue restituit peste 90 de zile si nu imediat?-De ce min.de finante trebue sa incaseze lunar si ocazional 24% de la institutiile statului,-primarii,scoli,spitale,camine de batrani si copii,…aceasta activitate este o frana in buna functionare a acestor institutii. -Daca institutiile statului ar GESTIONA consumurile de energie si materii prime din orice investitie (autostrada,sant,…) PRETUL INVESTITIILOR AR SCADEA CU PESTE 24% pentru ca valoarea accizelor si a tva ar ramane la buget NU LA CONSTRUCTOR ca in prezent,CAUZA preturilor mari/investitie de orice fel.A venit timpul sa facem REFORMA,sa SCHIMBAM vechile masuri cu unele noi.NU TOATA ZIUA CU CACIULA IN MANA LA FMI,pentru imprumuturi.Este PACAT avem solutie NU ARE CINE SA O SUSTINA.Presa dezbate orice numai MASURI,SOLUTII nu.Daca romanii ar respecta indemnul Imnului de stat „DESTEAPTATE ROMANE” si al Zilei Unirii „HAI SA DAM MANA CU MANA” si sa nu mai votam pe cuvant,incredere,promisiuni si minciunici pe SOLUTII,nu pe taxe si impozite ar fi bine.Dar asta-i viata Unii promit si altii trag nadejde.Noroc de alegerile europarlamentare ca s-au creat 32 locuri de munca,pentru BOIERI,noi ramanem in tara tot saraci si tot someri. Din Bacau Bogdan Ioan 31 mai 2014.
MODEL,de Lege UNICA de recalculare a tuturor pensiilor,constitutionala,simpla,morala,transparenta si nediscriminatorie.-Valoarea pensiei nu trebue sa fie influentata de ministerul,gradul sau functiile avute.Pentru ce am facut am fost platiti,premiati,recompensati,avansati in mod diferit.Nimeni nu ne a obligat sa practicam o anumita meserie. Adevarata contributie la dezvoltarea unei societati este,-1) VECHIMEA totala in serviciu,din cartea de munca,aici gasim si activitati prestate dar ne platite (stagiul militar,scoli,specializari,grupe de munca..)-2)Timpul real luctat (aici avem doua grupe:-grupa A) cei din agricultura (ing,teh,tractoristi,mulgatori,electricieni,…) cei din aparare,interne,externe,justitie CFR,SANATATE,Ind.grea (cu foc continuu,..)minerii de subteran,… acestia au lucrat,-8 ore/zi,-7 zile/saptamana,-30-31 zile/luna si 365 de zile/an,-ei din grupa B) -din Administratie,Invatamant,Industrie,..,Sport,Turism,.. au lucrat -8 ore/zi,-6 zile/saptamana,-24-26 zile/luna,-288 zile/an.-Cunoscand aceste date,Parlamentul stabileste valoarea UNICA a unei zile lucrate (exemplu,..10,..20,…BANI/ZI lucrata.Din acest moment lucrurile sunt clare.Prin transformarea vechimii totale in total zile lucrate,OBSERVAM ca pentru aceeasi vechime numarul total de zile difera intre grupa A si B. Calculul pensiei este simplu transparent si nediscriminatoriu.-Se retine,-16% impozit,-5% sanatate,-4% ajutor de inmormantare.Total retineri 25%. Din acest moment se face lumina Fiecare va primi pensie pentru cate zile a lucrat in functie de grupa A sau B.-Restul se completeaza cu ajutor de la buget.Numai asa se poate reduce pensiile magistratilor.Cu argumente nu cu improviztii,-
-MODEL de lege UNICA de salarizare pentru bugetari,simpla reala,morala,transparenta si nediscriminatorie.BAZATA pe respect fata de pregatirea profesionala si timpul real lucrat.Si aici avem doua grupe de timp de lucru,-grupa A) cei din Aparare,interne,externe,justitie,SANATATE,..lucreaza 8 ore/zi,-30 de zile/luna.-Cei din grupa B)lucreaza 8 ore/zi,-24 zile/luna. Parlamentul stabileste valoarea UNICA a unei zile lucrate in funtie de pregatirea profesionala -Exemplu,-pentru cei cu studii superioare=9 lei/ora,-pentru cei cu studii medii-calificati=7lei/ora,-pentru cei ne calificati=5 lei/ora. Salariul de INCADRARE va fi diferit in functie de pregatirea profesionala si timpul real lucrat.-CELELALTE drepturi banesti si retineri se stabilesc de comisii.Ce este asa de complicat de netransparent in aceasta prezentare.Va multumesc pentru spatiul acordat.
Buna ziua.
Ne plangem ca nu avem drumuri si irigatii.Acestea se pot realiza rapid si cu costuri minime daca:-1)Toate liniile de cale ferata industriale si dintre localitati (ne folosite) ar fi rapid transformate in drumuri Sinele de cale ferta pot fi folosite in constructii industriale,traversele pot fi folosite la consolidari de maluri,diguri,.. cu costuri minime terasamentul poate fi amenajat pentru transportul auto.
-2)Canalul de irigatii Adjud-Bucuresti,(terminat pana la Marasesti) poate fi continuat prin montarea la suprafata solului a unor conducte,pe trasee diferite.Avem solutii dar nu are cine sa le sustina in parlament si guvern.Este mai bine sa ne plangem si sa asteptam imprumuturi de la FMI.Ce este asa de complicat de nu se continua transportul de apa de la Marasesti spre orice directie,prin conducte montate lanivelul solului?Asteptam sa vina Chinezii sa ne amenajeze transportul de apa?PACAT.
doresc si eu sa stiu dece nu ne ia nimeni in seama pe cei care am muncit cinstit in ROMANIA ,din 1972 pina in 2013 si care NU AVEM NICI UN DREPT???MAI EXACT:dupa 47 ani de contributivitate la SISTEMUL DE PENSII PUBLICE, SA NU POTI SA TE BUCURI DE PENSIE, SAU MACAR SA BENEFICIEZI DE CEVA PINA CE CEI CARE NE CONDUC ,V-OR REALIZA CA UN OM NU POATE TRAI FARA NICI UN BAN!!!!SI ACUM MAI DETALIAT:ANGAJAT IN 08.08.1972[METALURGIE-TREFILARE]=PINA IN 14.02.2013 ANGAJAT IN ACELASI DOMENIUL!!=DIN 14.02.2013 PINA IN14.02.2014 SOMER=DIN 14.02.2014 SOMER FARA INDEMNIZATIE!!!!DA! A-TI CITIT BINE !!! FARA INDEMNIZATIE DUPA ATATIA ANI DE MUNCA D-LOR GUVERNANTI!!!????DESI TREBUIA SA IES LA L.V. IN 2012 DAR LEGEA LUI BOC MI-A MAI ADAUGAT 2 ANI !!!ADICA PINA IN 2014!!! DAR LEGEA 380\2013 [CARE M-A NENOROCIT!]IN LOC SA MA SCOATA ODATA LA PENSIE …[AVAND 3 ANI LA GR.1 IN PERIOADA 01.01.1988-01.01.1991]NU-MI RECUNOASTE ACEST DREPT CONSTITUTIONAL?… SI DIN NOU SANT AMANAT CU UN AN??? DEOARECE NU AM 6 ANI LA GR.1?????!!!!ACESTI ANI NU SE TREC LA GR,2!!! CI LA GR.3???!!! ESTE BINE LEGIUITORULE????NR. TEL:0264366968 DACA CINEVA CARE ESTE RESPONSABIL DINTRE CEI CARE NE CONDUC ,DORESTE SA-MI DEA UN RASPUNS!!! VA MULKTUMESC!!
AM MUNCIT IN METALURGIE DIN 08.08.1972, PINA IN 14.02.2014,APOI IN SOMAJ PINA IN 14.02.2014;[1AN DE ARMATA] IAR DIN 14.02.2014 SANT SOMER FARA INDEMNIZATIE!!!!!???DORESC SA SE IA IN CONSIDERARE CEI CARE DUPA 41 ANI DE MUNCA ,AU FOST DATI IN SOMAJ ….SI NU-I MAI ANGAJEAZA NIMENI!!!GUVERNANTII NOSTRI[PE CARE I-AM VOTAT]SA INTRODUCA DE URGENTA ! O PROTECTIE SOCIALA??? NICIDECUM DUPA ATATIA ANI MUNCITI CINSTITI,SA NU AI NICI UN DREPT!!!!!???? ASA SANT SI EU ACTUALMENTE…D-LE PONTA??? DACA FACETI DREPTATE ROMANILOR… FACETI-MI SI MIE SI INCA LA CATIVA IN ACEEASI SITUATIE!!!! DECE NU MI SE RECUNOSC 3 ANI LA GR.1[01.01.1988-01.01.1991]+4 ANI 7 LUNI SI 27 ZILE LA GR.2 CONDITII DEOSEBITE????TOT ASA CA NU SANT 6 ANI???!!!!DAR EU AM MUNCIT TOT IN ACELASI DOMENIUL!!! DECE SA NU-MI RECUNOASTETI ACEST DREPT? PENTRU CARE AM COTIZAT LA FONDUL DE PENSII 48 DE ANI???
BUNA ZIUA ! DORESC SA ADUC LA CUNOSTINTA TUTUROR SENATORILOR DIN COMISIA DE MUNCA,INDEOSEBI … D-LUI SENATOR LIVIU MARIAN POP [ PE CARE IL APRECIEZ MULT ] SA PROPUNA O LEGE DE PROTECTIE SOCIALA [CA IN TARILE CIVILIZATE ,EUROPENE ] SI ANUME :UN OM AL MUNCII CARE I-SI PIERDE LOCUL DE MUNCA INAINTE DE PENSIONARE DE LIMITA DE VARSTA , CU 2-3 ANI, DAR…. EL ARE ANII DE CONTRIBUTIVITATE DEJA EFECTUATI [ 35 ANI ] SA POATA BENEFICIA DE UN AJUTOR BANESC = CU JUMATATE DIN PENSIA CARE AR TREBUI S-O PRIMEASCA , DACA AR INDEPLINI CONDITIILE LEGALE DE IESIRE LA PENSIE DE L. V….. PINA LA IMPLINIREA VARSTEI STANDARD DE PENSIONARE!!! DIN PROPRIE EXPERIENTA ZIC, PROPUN SI SUSTIN ACEASTA CAUZA , DEOARECE EU PERSONAL SANT IN ACEASTA SITUATIE…..,DUPA 47 ANI 10 LUNI SI 27 DE ZILE DE CONTRIBUTIVITATE LA SISTEMUL DE PENSII PUBLICE DIN ROMANIA , SA AJUNG SOMER FARA INDEMNIZATIE!!!! ADICA FARA NICI UN LEU!!!!!!SI PE BUNA DREPTATE VA INTREB !!!DECE DUPA ATATIA ANI IN CARE AM MUNCIT IN METALURGIE !!! SA FIU DAT LA O PARTE ,CHIAR DE SOCIETATEA PE CARE SI EU[ CA SI ALTII,SIMILARI MIE!! ]AM PUS UMARUL LA GREU , S-O CONSTRUIM !!! DAR IN MOMENTUL IN CARE A VENIT TIMPUL SA NE PRIMIM CEEA CE MERITAM ???? LUAM SUTURI IN ……????!!!!LEGEA 380\2013 PE CARE AM ASTEPTAT-O CA UN DAR DE LA CEL DE SUS !!!! M-A DEZAMAGIT TOTAL … DEOARECE IN LOC SA MA AJUTE SA IES LA L. V. CU AJUTORUL ANILOR DE LA GR.1 [3 ANI , DIN 01.01.1988-01.01.1991 ] IN LOC SA MA AJUTE MAI RAU MI-A FACUT ,DEOARECE LEGEA 380\2013 MI-I TRECE DE LA GR.1 ,LA GR.3 !!!!INCAT MI SE MAI PRELUNGESTE IESIREA LA PENSIE CU UN AN?????…. BA MAI MULT !!! AM SI LA CONDITII DEOSEBITE 4 ANI ,10 LUNI SI 27 ZILE , DAR …. IARASI NU MI-I RECUNOASTE ??? PE ACELASI MOTIV… CA NU SANT 6 ANI CONSECUTIVI ??? SI ACESTEA MI SE TREC LA GR.3 DE MUNCA ??? ADICA DE DOUA ORI SANT BLAMATI DOUA TIPURI DE GRUPE!!! ADICA 7 ANI 10 LUNI SI 27 ZILE PE CARE MI I-A MANCAT…… CINE ?????AM TOATA INCREDEREA CA D-VOASTRA D-LE POP ,VE-TI ARATA TUTUROR COLEGILOR DE MAREA NEDREPTATE CARE NE-A DISTRUS VIETILE, SPERANTELE SI DREPTUL LA VIATA [ NU ZIC VIATA DECENTA !!! DEOARECE NOI ,O PARTE CARE AM MUNCIT CINSTIT IN ROMANIA, NU AVEM DEOCAMDATA VOIE LA EA!!!! ] SPER SA APUC SI EU ZIUA IN CARE SA ZIC … IN SFARSIT !!! S-A FACUT DREPTATE !!!! VA MULTUMESC !!!