Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șomcuta Mare s-au sesizat din oficiu, în data de 19 ianuarie, în urma apariției pe o rețea de socializare a unui material video în care o adolescentă ținea în brațe o fetiță de vârstă foarte mică, aceasta folosind o țigară electronică.
În urma verificărilor, oamenii legii au identificat cele două persoane ca fiind surori, din localitatea Finteușu Mic, cu vârste de 15 ani, respectiv 2 ani și 7 luni.
Având în vedere gravitatea situației și riscurile majore la care a fost expus copilul, polițiștii au informat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Satulung, pentru luarea măsurilor legale de protecție.
Reprezentanții Poliției atrag atenția că siguranța copiilor nu trebuie tratată ca o glumă sau ca un mijloc de obținere a vizualizărilor în mediul online. Expunerea minorilor la astfel de situații periculoase poate avea consecințe grave asupra sănătății și dezvoltării lor.
Autoritățile fac apel către cetățeni ca, în momentul în care observă pe rețelele de socializare materiale care indică posibile abuzuri sau neglijențe față de minori, să sesizeze de urgență poliția, pentru ca instituțiile competente să poată interveni rapid în vederea protejării copiilor.























