Adormirea Maicii Domnului sau „Paştile verii”, cea mai importantă sărbătoare a Sfintei Maria

Praznicul Adormirii Maicii Domnului, cea mai mare sărbătoare închinată Maicii Domnului, este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la 15 august.Despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea și înălțarea ei cu trupul la cer, nu găsim date în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiția Bisericii. Aceasta este tratată în scrierile a patru părinți orientali: patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului și Sfântul Ioan Damaschin (675-749, este considerat ultimul dintre Sfinții Părinți ai Bisericii).

Potrivit tradiției Bisericii, Maica Domnului a mai trăit 11 ani după înălțarea la cer a Fiului său, a Domnului nostru Iisus Hristos. Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viața veșnică. Deși Apostolii erau răspândiți în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile, au fost prezenți la eveniment, aduși prin puterea lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară înștiințându-i asupra ceea ce avea să se petreacă. După ce și-a pregătit toate cele spre înmormântare, Maica Domnului s-a rugat, spunând: „Facă-se cu mine voia Fiului meu și Dumnezeului meu „.

După ce și-a luat rămas bun de la toți cei de față — notează Sfântul Ioan Damaschin — a urmat momentul în care Domnul Însuși S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt (moment ce cunoaște o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă). Atunci, ea a rostit: „Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu „. Acestea zicând, își dădu duhul, ca și când ar fi căzut în somn. Era o adormire, nu o moarte, de unde și denumirea sărbătorii.

Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Tradiția mai notează că mulțime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei și de venirea apostolilor. Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde, conform poruncii divine, i se pregătise locul de veci.

Aici, tradiția cunoaște două versiuni: după una, trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcașurile cerești; după cealaltă, trupul Maicii Domnului a fost răpit la cer chiar din mâinile Sfinților Apostolilor Petru și Pavel în momentul în care se pregăteau să-l pună în mormânt, în mâinile lor rămânând doar pânza în care era înfășurat.

Adormirea Maicii Domnului și ridicarea cu trupul la cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălțarea Sa la ceruri și Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos. Ridicarea trupului Sfintei Fecioare în slava cerească adeverește faptul că omul, suflet și trup, poate fi transfigurat și mântuit, că se poate împărtăși de slava cerească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.