Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Adrian TODORAN: Modernizăm Piața Izvoarele

Adrian TODORAN: Modernizăm Piața Izvoarele

Importanța unui oraș este dată de forța economică de care dispune. Iar aceasta e asigurată de un mediu de afaceri prosper, cu agenți economici ale căror investiții susțin financiar comunitatea. De aceea, proiectul meu pentru mediul de afaceri este canalizat pe trei paliere importante.

Realizarea unui parc industrial în colaborare cu zona Metropolitană. Terenurile pe care municipalitatea băimăreană le deţine în prezent sunt destul de limitate ca suprafaţă, pentru a ne putea gândi la un parc industrial. Dar soluţii există. E suficient să ne uităm la localităţile învecinate şi ne vom da seama de potenţialul ce poate fi exploatat. Zona Metropolitană, care există mai mult pe hârtie, poate fi reactivată, iar din colaborarea cu celelalte primării, Parcul Industrial Baia Mare va fi, cu siguranţă, un puternic pol economic al Ardealului.

Facilități fiscale pentru antreprenori.

Un mediu de afaceri în creştere are nevoie şi de susţinerea autorităţii locale. Nu putem la nesfârşit să pretindem taxe şi impozite, iar agenţii economici să nu simtă un sprijin concret. Încurajând economia loclă dezvoltăm durabil oraşul.

Rețea modernă de centre agroalimentare și piețe.

„Izvoarele”, piaţa cea mai apreciată de băimăreni şi locuitorii din împrejurimi, trebuie păstrată pe actualul amplasament, însă necesită regândirea de la zero a întregului mod de funcţionare. Modernizarea sa, alături de celelalte pieţe de cartier, se poate realiza în parteneriat public-privat sau pe fonduri europene.

Adrian TODORAN, candidat Primăria Baia Mare, LOCUL 1 pe buletinul de vot

Comandat de: Partidul Mişcarea Populară, Organizaţia Judeţeană Maramureş; Executat de: Maramures Jurnal SRL; Cod mandatar financiar: 21200020

 

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire