Adriean Videanu, reținut de DNA

videanuAdriean Videanu, fost ministru al Economiei, a fost reținut joi de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Deocamdată nu este clar în ce dosar dă explicații Videanu, numele său vehiculându-se în cazul Microsoft, unde ar fi fost denunțat de fostul ministru al Comunicațiilor,  Gabriel Sandu.

UPDATE:Sursele citate au menționat că Alina Bica, în calitate de șef al DIICOT, ar fi ridicat la 25 februarie 2014 în mod abuziv sechestrul aplicat asupra unui număr de 80 de acțiuni deținute de Videanu la SC TITAN MAR SA.

Adriean Videanu era cercetat în dosarul DIICOT — Structura Centrală, alături de alte persoane pentru crearea unui prejudiciu de 11.000.000 USD și punerea în pericol a sistemului energetic național pe segmentul gazelor naturale.

Potrivit surselor, exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de Bica l-ar fi ajutat efectiv pe Videanu să-și pună la adăpost acțiunile sechestrate și să obțină foloase necuvenite prin înstrăinarea lor.

Astfel, ar fi rămas fără obiect măsura asiguratorie dispusă de procurorul de caz și care reprezenta garanția recuperării prejudiciului cauzat în dosarul în care era cercetat.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.