Zilele trecute, Guvernul condus de Mihai Tudose a luat o măsură care va afecta negativ companiile care au angajaţi cu normă parţială. Iar începând cu ianuarie 2018, impactul se va resimţi direct în buzunarele angajaţilor. Prin modificarea adusă Codului fiscal, statul va încasa contribuţiile la fondul de Pensii şi cel de Sănătate în cuantum întreg salariului minim pe economie (1.450 lei), chiar daca este vorba de contracte cu timp redus.
Reacţia opoziţiei a venit imediat, reprezentanţii acesteia afirmând că măsura adoptată de Executiv nu stimulează economia, iar firmele vor trimite angajaţii în şomaj sau vor recurge la munca la negru.
„Guvernul PSD nu mai ştie de unde să scoată bani. Şi a găsit de cuviinţă să recurgă la cea mai la îndemână metodă: sufocarea mediului de afaceri. Care este argumentul legal pentru o astfel de măsură? Unde s-a mai pomenit să impozitezi sau să taxezi ceva ce nu există? Din moment ce legea permite contracte de munca având timp parţial, este logic să existe impuneri pe măsura salariului respectiv. Este o aberaţie ceea ce a făcut Mihai Tudose, pentru că nu există bază legală”, declară deputatul PMP Adrian Todoran.
Liderul Mişcării Populare Maramureş afirmă că unii angajaţi vor trebi să vină cu bani de acasă pentru a achita dările către stat. „În cazul contractelor de munca de două ore, cu salariul minim pe economie, un angajat încasează 302 lei, pentru care contribuţia la CAS şi CASS este de 134 lei. După intrarea în vigoare a noii reglementări, de la 1 august, angajatorul va plăti aproape 700 lei, ca şi cum ar fi vorba de un salariu cu normă întreagă. Iar începând cu 2018, angajatul va fi cel care va plăti. Este clar că niciuna dintre părţi nu va dori să continue un contract de muncă de pe urma căruia doar statul are de câştigat. Această modificare a Codului fiscal arată faptul că PSD e disperat să adune bani la bugetul de stat, că nu are pârghiile pentru a realiza acest lucru, iar planul de guvernare propus până în 2010 este o aberaţie şi nu poate fi pus în practică”, mai spune deputatul Adrian Todoran.
În prezent, există aproximativ 1,2 milioane contracte cu normă parţială de muncă.
Trebuie bani , mai ales pentru pensiile speciale .Am uitat , tu nu beneficiezi .